BOCS Homepage


English

ASUPRA TEXTELOR CE AU INSPIRAT LUPTA ÎMPOTRIVA TAXEI DE RĂZBOI

Rândurile care urmează pot doar să se constituie în indicatori a ceea ce a fost o foarte bogată și plăcută sesiune, în care cei 16 participanți și-au putut depăna amintirile despre variatele căi pe care ei au ajuns la convingerile lor relative la lupta împotriva taxei de război.
Acesta a fost făcut la început printr-un tur al camerei, doar menționând numele importante. Dintre acestea cel mai frecvent apărut a fost Gandhi (cu toate acestea nu un text particular), poetul primului război mondial, și Noul Testament.
Roger Franklin, moderatorul, a vorbit despre impactul copleșitor al lui Thoureau, atât în 'Nesupunerea civila' cât și în 'Walden'. Thoureau (în 'Nesupunerea Civila') atacă problema relației dintre individ și stat luată per ansamblu, și limitele datoriei sale și în afară de aceasta dă o răsunătoare aprobare prioritații conștiinței în luarea deciziilor. În propria sa zi, el a fost convins că acești oameni trebuie să înceteze să țină sclavi și să facă război în Mexico. Deoarece aceste lucruri s-au întâmplat in realitate 'Eu pur' și simplu doresc să refuz supunerea în fața statului, să retrag și să stau separat de el în mod efectiv. Atâta timp cât el întâlnește statul direct în persoana perceptorului de taxe, el refuză să plătească orice fel de taxă. 'Există legi nedrepte'. Trebuie să le rezistăm, dar dezarmându-i. El admite că 'un om nu are de făcut totul, ci doar ceva anume, și pentru că el nu poate să facă totul asta nu înseamnă că trebuie să facă ceva rău'. Este de înțeles faptul că dovezile care au fost aduse mai departe în discuție au veni nu numai din scrieri dar și din alte surse de experiență. Noi vorbim în cele din urmă despre poeții primului război mondial care au impresionat profund cititorii de-a lungul câtorva decenii. Mărturia de pace a primilor adepți ai sectei tremurătorilor (quakers), Predica de pe Munte, Anne Frank, Părintele Zabelka și mult îndurătorii plugari martori au fost toate puse pe tapet. Recentul succes al celor patru femei plugar în Liverpool, care au primit verdictul Achitat pentru paguba asupra unui avion Șoimul, au fost povestite celor ce nu auziseră de el.
Cineva din grup a explicat cum prima ei experiență de a vedea cu proprii săi ochi mărimea și puterea bazei Molesworth (o bază militară folosită pentru rachetele de croazieră în anii '80 în Marea Britanie) a făcut-o să ințeleagă pe deplin de ce capacul trebuia pus și aceasta a condus la câteva discuții În legătură cu importanța imaginației și folosire a limbajului atât în ascunderea cât și În arătarea adevăratelor impacte ale costului războiului modern. Câțiva alții au fost martorii efectului acțiunilor lui Gandhi în încurajarea rezistenței pasive care este pregătită să primească loviturile și să sufere dar să nu cedeze.
Întreaga sesiune a fost sumarizată în 'Noi trăim pe o așa de mică planetă și suntem aici pentru un atât de scurt timp încât singurul lucru important este lupta pentru pace'.