BOCS Homepage


Magyar English

Cedric's
homepage
Părintele Cedric Prakash din Gujarata, India,

a fost oaspetele de onoare a Satului Ecumenic (pavilonul 10) în perioada 23-25 iunie. Acest mare om, dar mic la statură, are 15.000 de copii în 90 de școli, în așa numitele chattaralayas-e. Copiii (8-18 ani) sosesc din familiile și satele cele mai sărace. Datorită ESP-ului (Educational Sponsorșip Programme) copiii au parte de educație, care - cum Prakash spunea - este cheia dezvoltării.Ideea de bază a școlilor este că educația poate aduce schimbări sociale, poate anula limitările sociale și dă posibilitatea libertății.

Asociația Lumea a Treia, care sa nascut în 1989, din inițiativa Mișcarea Bokor, și care se ocupă de susținerea familiilor maghiare din India în domeniul sistemului școlar, este partnerul nostru. Deși asociația s-a născut numai de cîtiva ani, primele ajutoare primite de Prakash din Ungaria au sosit încă din anii 70 și au fost susținute de multe familii maghiare, știind că ei totuși sunt mai bogați ca familiile din India. Nu a fost ușor să faci rost de valută pe vremuri.Odata, la aeroport, un om, fiind tata a zece copii, a fost arestat de poliție, pentru că avea asupra sa câteva mii de dolari. Pedeapsa a fost anulată dupa întâmplarea povestită poliției despre familiile maghiare, care au strâns bani pentru familiile mai sărace din India.

La data de 24 iunie Cedric Prakash și Asociatia Lumea a Treia sau prezentat oficial la Comuna Ecumenică. Programul a început cu un act simbolic: Prakash a legat mâna unui tânar maghiar și și-a legat și propria-i mâna.Dupa aceea s-au dezlegat reciproc. Aceasta a simbolizat utilitatea ajutorului din Ungaria dat celor din India în munca lor, precum și dobândirea libertății prin milostenie (prin acte de caritate) prin eliberarea de bucuria lucrurilor materiale, într-o societate de consum.